Viata in Versuri 1
Insasi viata e ca o poezie,
Insa una lunga,ce dureaza-n vesnicie.
Pe care omul inca nu o intelege,
O poezie,ce nu depinde de vreo lege.
Si e un vers alb,si are si rima,
Si are firul ei atunci cand se petrece-o crima
Cand cineva moare,cand se termina rimele
Cand vesnicia e curbata,si apar temerile.
De acest sfarsit,oarecum macabru,
Se teme si poetul cel cu vers lugubru.
Si ma intreb,chiar cand scriu aceste versuri,
Rai,Infern,vid,etern…fericiri sau chinuri?
Ce vom vedea dupa aceasta viata?
Dupa aceasta vesnica poezie,ca de gheata,
Ce se topeste incet,odata cu anii trecatori
Oare ne lasa fata de cineva datori?
Datoria de a vedea trecutul
Cand fredonam versurile vietii,si actul
Involuntar,de a vrea sa mai ai clipe
De a mai asterne pe hartie,cuvinte cu aripe
Ce se propaga-n infinitul universului,
In timp,pretutindeni,in gaura abisului!
Insasi viata-i ca o poezie,una lunga,ce dureaza-n vesnicie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu