Stand intins pe al meu pat mortuar,cu genele
incalcite.Un amalgam de sentimente,de trairi,de vise continua sa-mi vina in
cap.Adorm,intru intr-o transa. Deodata ma trezesc in vid,ma uit in
jur,bezna...Astept cateva secunde,parca incep sa-i aud vocea,da,da!Ea e!!Sigur
e ea!
A doua secunda ma vad pe o
plaja,singur,inconjurat de nisip auriu ce se face argintiu la fiecare mangaiere
blanda a razelor lunii. Te vad intinsa la malul marii.Imi arunci o
privire,imediat inteleg a ta dulce chemare.Vin,ma intind langa tine.Stam
imbratisati! Imi soptesti ceva la ureche,dar nu pot percepe mesajul,simturile
mele incalcite deslusesc o limba antica. E ceva divin,brusc,imi iei mana si
ti-o pui pe fata.Ma ridic,cu sufletul inghetat.Aveai fata alba,rece ca gheata! Ma
uit la tine cateva secunde si raman impietrit cand iti vad chipul.Ochii
negrii,buzele rosi si parul lung si negru.
Intr-o secunda te ridici,incep sa
alerg speriat de ceea ce v-a urma.Raman impietrit la intersectia privirii mele
cu luna.Apari brusc in spatele meu si imi rostesti ceva intr-o limba mai
deslusibila "Vreau sa fiu cu tine pe vecie,iubitule!".Ai tai colti
incepi sa-i infigi in gatul meu,a doua secunda simt toata vlaga scurgandu-se
din al meu corp.Cad in vid din nou. Am realizat,iubeam o creatura mitica,si
totusi,o iubeam!..Era doar un iubitor de sange,era un…
Dupa ultimele cuvinte ma trezesc
din nou in patul meu macabru,iau poza ei de langa pat si soptesc din
nou"Si totusi,o iubesc!".Iau poza in maini si o privesc fix,parca
aceea imagine difuza incerca sa vorbeasca cu mine!Fixez centrul pozei cu
privirea,peste cateva secunde se face alba!..A fost doar un vis?Nu se poate,imi
amintesc cate ceva despre ea:Fata ei fina dar plina de apatie,parul ei lung si
negru,ochii ei negri,luciosi dar parca vesnic insangerati.
Privesc ceasornicul prafuit din
coltul camerei,este ora zece.Ma ridic molatic din pat,ma duc pana la fereastra
sa vad ce e afara.Cum am crezut,nimic.Doi-trei ftizici plimbandu-se prin
ploaie,si cateva frunze moarte “plutind” prin aer.Este toamna,anotimp diafan si
efemer cand totul isi schimba culoarea si moare.Raman cateva secunde la
geam,parca un anumit peisaj ma distrage din orice as vrea sa fac.Se poate vedea
malul marii,inducandu-mi iar o stare de apatie.Dupa cateva momente de visare ma
departez de fereastra si incep sa ma gandesc din nou la muza viselor mele.
Ma imbrac imediat si ies afara
incercand sa ma calmez…Nu observ nimic special insa gandurile mele ma conduc la
un peisaj sinistru:Cimitirul!Incerc sa ma deconectez de la starea mea dezolanta
asezandu-ma pe o banca aproape ruginita dintr-un parc.Incerc sa ma calmez
privind un peisaj simplu de natura.Din pacate tot ce vad este mort.Frunzele
aramii ale copacilor formeaza un covor sumbru pe asfaltul din parc.Copacii
dezbracati de frunze formau si eu un peisaj dezolant.La un moment dat ma
loveste ceva peste mana.Era un ziar,imediat un articol imi captat
atentia:”Aseara s-au constatat trei decese in noul cartier din oras.Se
presupune ca autorul crimelor a fost o femeie.Trasaturile observate de martori
au fost:Fata alba,ochii negri,buzele de un rosu aprins si parul lung si negru.Se
ofera o recompense pentru cel ce o gaseste.”….Arunc ziarul din mana,ezit cateva
secunde si iar ma gandesc la acel vis straniu.Incerc sa o vad din nou cu ochii
mintii,incerc sa-i vad din nou mersul elegant si totusi plin de sfiala.Oare de
ce mi se pare atat de cunoscuta aceasta femeie?Incerc sa ma uit in trecutul meu
dar totul este negru,ce se intampla cu mine?Nu-mi pot aminti nimic de la acel
vis.
Imi dau seama ca azi nu am mancat
nimic si era posibil sa delirez.Scotocesc prin buzunare si gasesc douazeci de
centi.Ma hotaresc sa ma duc si sa-mi iau ceva de mancare.Ajung la primul
magazine,intru si cer o paine alba.Vanzatoarea imi intinde painea si ma
intreaba:”Ati auzit de crimele din noul cartier din oras?”.Eu incerc sa-i ofer
un raspuns indifferent:”Da,am auzit,am citit un articol in ziar,dar era cam
absurd.”.Vocea imi tremura la fiecare cuvant rostit.Ca sa scap mai repede de
aceasta conversatie ii las moneda pe masa si plec.Ma duc din nou in parc.Ma
asez pe aceeasi banca si incep sa mananc.In fata mea zboara o multime de
peisaje:plaja,luna plina,o femeie cu par negru,cimitirul,vidul,camera mea…Dupa
ce termin de mancat scot un creion si o foaie din haina si incerc sa ma eliberez
transpunandu-mi toate trairile pe foaie.Scriu o pagina si jumatete.La un moment
dat aud o voce langa urechea mea dreapta”Nu este nevoie sa ma cauti
iubitule,tot ce trebuie sa faci este sa adormi din nou”.Speriat ma ridic de pe
banca si alerg spre casa fara sa ma uit inapoi.Ma pierd pe strazi in speranta
de a scapa de sinistrull zilei de azi si de acel vis fantastic.Fara
succes,decid sa ma duc inapoi in casa,poate asa ma voi relaxa.In zece minute
sunt in camera,imi dau haina jos si ma indrept spre pianul prafuit din coltul
camerei.Incerc sa cant dar parca clapele imi fug de sub degete,sunetele in
dezacord scoase de pian ma decupleaza complet de starea mea, asa mi-am petrecut
toata ziua.Vine seara,eram foarte obosit si decid sa ma culc.Ma pun in pat cu o
oarecare sfiala,inchid ochii si ma cufund in vid.
A doua dimineata ma trezesc foarte
usor.Ma gandesc cateva secunde ce am facut ieri.Imi amintesc totul,realizez
insa ca in noaptea asta nu am mai visat nimic.Ma ridic usurat din pat,ma imbrac
si ma indrept spre usa.Deschid usa si spre surprinderea mea vad un colet”Catre
Arnold Miller de la Anne,o veche cunostinta”.Coletul este pentru mine,dar cine
era aceasta Anne?Deschid imediat coletul si vad o poza cu mine de cand aveam
opt ani,pe spatele fotografiei scria”Captata de Anne,prietena ta cea mai
buna”.Raman intristat in fata coletului cu fotografia in mana,ce mult m-am
schimbat de cand eram copil.Dar totusi,ce s-a intamplat cu mine?De ce nu-mi pot
aminti nimic de la acel vis?
Am ochii intredeschisi,ma uit la
ceasornic,observand ca bate de ora cinci dupa-amiaza…Ma intreb totusi de ce
sunt intins pe podea,cu o fotografie in mana,cred ca am lesinat.Vad razele
soarelui intrind incet in casa,prin draperia sifonata si murdara,cat de trist
poate sa fie totul…”Arnold!” aud un tipat…Ma ridic brusc de jos,ma uit speriat
in toate directile,nu stiu ce sa cred,nu pot sa imi dau seama daca imaginatia
mea e de vina,sau se intampla ceva cu mine…Ma uit putin la poza…Incep sa mi-o
amintesc pe aceasta “Anne”…era chiar ea,careia ii jurasem iubire,care acum ma
bantuie,care acum vrea sa ma omoa-...”ARNOLD!!!” Se mai aude o data
brusc,dinspre geam.Decid sa ma apropi incet,asigurandu-ma la fiecare pas.Ajung
astfel langa geam si tot ce pot observa este vesnicul parc,dar asta data gol,un
vant rece si misterios de toamna si un covor ruginiu…Si totusi,simt ca este
ceva mai mult,simt ca ceva ma cheama spre parc,spre ceea ce este ascuns in
parc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu